vineri, 24 octombrie 2008

Sa reiau!

Cu parere de rau am fost nevoit sa intrerup - pentru catva timp - dezvoltarea ideilor de la care am pornit! Reiau astazi - 24.oct.08. - problematica inceputa. Multe persoane din afara invatamantului (unitati clinice, praxisuri, ONG-uri, etc.), si-au manifestat nedumerirea fata de lupta pe care trebuie sa o ducem cu cei care - profitand de lipsa de interes a forurilor competente - si detinand o pozitie vremelnica in domeniu (ma refer la d-na prof. univ. dr. Sara Nica), atenteaza cu orice ocazie la statutul pe care l-am obtinut cu aproape doua decenii in urma, dand instructiuni la spitale sa nu accepte la concursurile pentru ocuparea posturilor de kinetoterapeuti, decat absolventii sectiilor de "fiziokinetoterapie"! Interesant, NU? Cam acesta este spiritul in care se militeaza pentru creearea celor mai avantajoase conditii pentru profilaxia si tratarea-recuperarea romanilor, care au nevoie de ajutor. Este de neconceput cum din interese meschine trebuie sa sufere cei care au nevoie de specialisti bine pregatiti, care sa le fie de folos. Sufera pacientii, familiile acestora, dar si societatea in ansamblu, deoarece, multi dintre pacienti sunt persoane active, care sunt tinute departe de procesul muncii datorita problemelor de sanatate pe care le au.
Un alt aspect, asupra caruia ma voi opri, este cel care a destructurat "Invatamantul superior de kinetoterapie", prin aplicarea grosiera a prevederilor "Procesului de la Bologna (2003)", fara sa se interpreteze corect textele elaborate si fara ca aplicarea acestora sa se faca cu diferentierile care sunt stipulate (chiar si in Legea nr. 288/2004 la care voi face ample referiri - pentru a fundamenta afirmatiile mele).
Merita pusa in discutie si lipsa de reactivitate a specialistilor, dintre care multi cunosc "chinurile facerii" domeniului, care dupa cum am mai amintit (si o voi face de cate ori va fi necesar), au durat peste 40 de ani!
Iata dar ca avem patru mari probleme pe care merita sa le dezbatem, incercand in acest mod sa mai tragem un semnal care sa sensibilizeze (daca mai exista persoane ce pastreza calitati responsabile - si prin functii - fata de semenii in suferinta!), intreaga societate, cea mai in masura sa ne stea alaturi in lupta pe care o ducem pentru recastigarea drepturilor ce - real - ne-au fost "furate"!
Voi incepe cu "lovitura" nr. 1, primita din partea persoanei care a preluat functia de "sef" de la prof. univ. dr. Teleki Nicolae, prezent la toate demersurile ce au fost facute inca de la inceput si care nu si-a permis sa "loveasca" in profesia de kinetoterapeut si care in 1996-97 si-a pus semnatura pe "Recomandarea" Ministerului Sanatatii, de a se introduce in COR (Clasificarea Ocupatiilor din Romania), ocupatia de kinetoterapeut, de catre Ministerul Muncii.(vezi actul din anexa de la sfarsitul textului, in care se specifica in clar ca este vorba de absolventii kinetoterapeuti de la facultatile de educatie fizica si sport!). Persoana de referinta Sara Nica!
Voi lasa pentru final reactiile de nedumerire ale tuturor celor care s-au manifestat prin comentarii pe blog, prin E-Mailu-ri, sau prin texte-dialog pe messenger.
Voi continua prin analiza legii 288/2004, elaborata in urma "Procesului de la Bologna. Sa analizam impreuna fragmente din lege si cum au fost interpretate si aplicate!
In textul legii la Capitolul 1 se arata ca :... organizarea studiilor universitare se face pe trei cicluri:Studii universitare de licenta, studii universitare de masterat si studii universitare de doctorat, in continuare precizandu-se ca durata ciclurilor se stabileste de Ministerul Educatiei si Cercetarii, la propunerea Consiliului National al Rectorilor, etc., etc. Imortanta este specificatia din Art. 2 al Cap. 1, conform careia "organizarea fiecarui ciclu de studii este de competenta institutiilor de invatamant superior cu aprobarea MEC.". Acestea se fac determinate de CERINTELE PIETII MUNCII SI DE DEZVOLTAREA VIETII SOCIALE! Adica nu oricum si intr-o interpretare "ad literam" a sugestiilor procesului de la Bologna si a legilor care au fost elaborate. In Cap. 2 Din lege se face precizarea (impusa de logica - dar de unde atata logica?), la art.3, ca durata normala a studiilor universitare de licenta este de 3-4 ani, iar referirile la invatamantul TEHNIC este de 4 ani. Dar ce inseamna "Invatamant tehnic"? Kinetoterapia foloseste in continutul sau TEHNICI, PROCEDEE SI METODE (care sunt structurate numai din tehnici), care impun aplicarea lor in practica, in cadrul unor stagii, asa cum se prevede si in lege la aliniatul 7.
Si acum un aspect si mai precis, existent in lege la Art. 5, alin. 2 care specifica dreptul absolventilor studiilor universitare de licenta, de a-si exercita profesia CONFORM COMPETENTELOR SI DREPTURILOR CORESPUNZATOATRE DIPLOMEI DOBANDITE....etc.Iar la Art.6.(1) facandu-se referiri la diploma, se arata ca titularul acesteia A DOBANDIT CUNOSTIINTE SI COMPETENTE GENERALE SI DE SPECIALITATE, PRECUM SI ABILITATI COGNITIVE SPECIFICE PROFESIEI! P o f t i m? Oare nu s-a vazut si nu s-a gandit nimeni daca formularea este corecta? Nu este conforma cu realitatea! Pai daca diploma de studii universitare de licenta da competentele de mai sus (dupa 3 ani) ce fac studiile de masterat si cele de doctorat? Unde va este logica "stimati tovarasi" ramasi cu cea de acum treizeci de ani de cand invartiti hartiile si le invatati sa stea "In picioare"?
Sau asteptati sa elaborati metodologiile de aplicare ale legii (obiceiuri cam tot de atunci)!? Este momentul sa purcedem la analiza pe larg a termenilor si sintagmelor folosite, deoarece - dupa cum vom vedea - ele caracterizeaza superficialitatea celor ce au facut legea dar si a celor care au consultat-o si avizat-o.Plaja larga pe care se intinde analiza, ne determina sa va dam intalnire la urmatorul articol ce va aparea maine 25.10.a.c.

Va asteptam cu solicitarea de a va posta si opiniile pe blog. Pe maine!

D. Motet.






7 comentarii:

Anonim spunea...

Domnule profesor, permiteţi-mi să vă felicit în primul rând pentru tot ceea ce aţi făcut pentru profesia noastră şi apoi pentru postarea care este întotdeauna dură, dar adevărată şi evident la obiect. Vă felicit şi pentru că aţi ales să vă faceţi un blog. Este aşa cum spuneţi, există o mulţime de interese împotriva kinetoterapiei. Vă aşteptăm cu continuarea postării din 24 octombrie. Îmi place că v-aţi păstrat stilul.
Cu stimă,
Valentin Serac

Corina Matei spunea...

Va salut d-le profesor! Nu pot decat sa va felicit si eu ca si Valentin pentru tot ceea ce ati facut pentru profesia noastra si continuati sa o faceti! Am avut privilegiul de a va cunoaste acum cativa ani la o manifestare unde ulterior s-au discutat probleme legate de " subminarea kinetoterapiei"! Si atunci ca si acum spuneti adevaruri care incomodeaza pe cei care din pacate detin "o putere partinitoare" care este asa precum spuneti in detrimentul celui de care noua ne pasa, absolventului in kinetoterapie si pacientului in suferinta! Nu sunt pentru invrajbire intre specialisti, am mai spus asta, ci impotriva celor care realizeaza asta cu alte scopuri!! Va doresc putere de a ne informa mereu pentru a avea "ochii deschisi" si daca se poate a schimba ceva!
Cu cele mai bune ganduri, Corina Matei

Corina Matei spunea...

Va salut d-le profesor! Va felicit si eu ca si Valentin pentru tot ceea ce ati facut si faceti pentru profesia noastra! Am avut privilegiul sa va cunosc acum cativa ani la o manifestare stiintifica unde ulterior s-a discutat despre "subminarea kinetoterapiei"! Si atunci ca si acum spuneati adevaruri care incomodeaza "puterea partinitoare" care din pacate este in detrimentul celui de care noua ne pasa, absolventului in kinetoterapie si pacientului in suferinta! Va doresc putere de a ne informa mereu pentru a "avea ochii deschisi" si poate a schimba ceva! Cu cele mai bune ganduri, Corina Matei

Doina Marza spunea...

Ma bucur enorm ca exista reactii la eforturile pe care Dl. Profesor le face pentru a ne chema, inca o data, la arme si le multumesc celor care au dorit, doresc si vor dori sa se implice!
Este de neacceptat faptul ca, dupa 16 ani de functionare a invatamantului de kinetoterapie si dupa 12 promotii de absolventi, inca este nevoie sa luptam pentru drepturile noastre!
Asa dupa cum spune si Corina, noi nu avem nimic impotriva altora, pentru ca e loc sub soare pentru toti! Dar, a accepta principiul dupa care se ghideaza acesti altii in actiunile lor (sa moara vecinul ca sa-i luam capra), cred ca e deja dovada de prostie! Asa ca, haideti sa strangem randurile si sa nu mai fim precum racul, broasca si o stiuca (din pacate, s-a intamplat asa in trecut!) si sa actionam la unison, pentru interesele kinetoterapiei, ale kinetoterapeutilor si, mai ales, pentru interesele celor aflati in suferinta si care au nevoie de specialisti bine pregatiti!
Doina Marza

Doina Marza spunea...

Trebuie sa va dau o veste buna tuturor!
Se pare ca, in domeniul nostru, incep sa se miste treburile si in avantajul kinetoterapiei!
La ultimul Forum al Decanilor (
15.11.2008, la Cluj), s-a hotarat sa se inceapa demersurile pentru schimbarea denumirii domeniului fundamental (in ceva de genul Stiintele motricitatii), in care sa intre si un domeniu de licenta separat pentru kinetoterapie, in asa fel incat sa se revina la titlul absolventului de Licentiat in Kinetoterapie si nu Licentiat in Educatie fizica si sport, asa cum a aparut in ultima hotarare de Guvern! E un pas inainte, nu?
Doina Marza

Unknown spunea...

Ma bucur de vestea buna d-na prof. Marza. Intradevar, speram sa se miste lucrurile in continuare in directia inceputa, cea de care ne informati!
Eu cred ca multi doresc asta, dar din pacate nu multi au forta de a schimba ceva, de aceea eu cred in forta colectiva in astfel de momente!
Sa auzim tot asa, numai de bine!

Anonim spunea...

Va salut cu cel mai mare respect, atat pe d-l profesor Motet, cat si pe d-na prof.Marza.Sunt o fosta studenta de-a dumneavoastra (promotia 2000)si, cunoscandu-va personal si avand privilegiul de a fi fost formata de dumneavoastra, va voi urmari cu cel mai mare interes. Cu siguranta voi avea in continuare de invatat de la d-v. Am avut mult de suferit din cauza unui "coleg" fiziokineto, care se considera si era considerat "Medic",pentru ca a terminat la "Medicina", in detrimentul meu. Am luptat ani la rand cu morile de vant.Acum sunt in alta institutie si sunt apreciata si respectata dupa activitatea mea, nu dupa alte criterii. Daca voi putea sa ajut cu ceva, sunt la dispoziitie.Cu respect, Mihaela Tataru (fosta Baciu) Baciu)