Nou concept - continuare II

Noul concept de sistematizare
Respectând prevederile standardului ISO 1087, am procedat la elaborarea unui nou concept de sitematizare a terminologiei pe baza unui studiu ştiinţific al noţiunilor şi termenilor folosiţi în limbajul de specialitate din kinetoterapie.
Studiul nostru a abordat terminologia, tratând:
-noţiunile (conceptele);
-sistemele de noţiuni ( concepte);
-reprezentarea noţiunilor prin termeni şi definiţii;
-formarea termenilor;
-aspecte frazeologice ale limbajelor de specialitate,
-principiile terminologice şi terminografice;
-abordarea sistematică a problemelor terminologiei.
Orice noţiune(concept), se compune din conţinut şi sferă şi se exprimă printr-un termen.
Pentru corecta interpretare a noţiunilor se impune precizarea diferenţei dintre cuvânt şi termen, definirea cât mai corectă a conceptelor şi, în ultimă instanţă, clarificarea diferenţei dintre limbajul general şi cel specializat. Comunicarea în limbajul specializat cere claritate şi precizie.
Un concept cu un anumit înţeles în limba în care a fost creat poate deveni în limba care îl împrumută un neologism nepotrivit cu specificul limbii.
Rolul terminologiei este acela de a pune o oarecare ordine, de a da înţeles noilor concepte, de a le adapta şi a le da termeni cât mai potriviţi cu legile organice ale limbii.
M. Epuran (2005- pag. 150) precizează: ,, principala problemă a terminologiei, ca de altfel şi a teoriei ştiinţifice, este aceea a definirii şi utilizării corecte a diferitelor concepte.,,
În limbajul specializat, limba tinde să acorde un rol mai important funcţiei de reprezentare decât în limbajul general şi funcţiilor cognitive şi comunicative, respectiv definirii clare şi transmiterii cunoştiinţelor. Vocabularul limbajului specializat conţine termenii domeniului respectiv.
Terminologia este baza comunicării între specialişti.
Criterii care au stat la baza actualei sistematizări
x. Metodele utilizate în terminologie:
- extragerea dintr-un text şi înregistrarea termenilor atribuiţi conceptelor;
- atribuirea de termeni pentru noi concepte;
- tezaurizarea noilor termeni;
- descrierea conceptelor cu ajutorul definiţiilor,
- standardizarea atribuirii de termeni unor concepte şi definiţii aferente;
- înregistrarea datelor terminologice: *denumirile termenilor, *definiţiile, *contextele,*subordonările şi supraordonările,*asocierile, *echivalenţele în alte limbi,etc;
- comparaţia denumirilor sinonime în terminologia multilingvă şi determinarea gradului de echivalare, găsirea echivalenţelor;
- crearea, selectarea şi standardizarea sistemului de concepte pentru kinetoterapie.
x. Condiţii şi reguli de elaborare a definiţiilor:
- definiţia trebuie să fie caracteristică, astfel încât definitorul să corespundă întregului definit şi numai lui;
- definiţia trebuie să fie necirculară, ceea ce înseamnă ca definitorul să nu conţină în interioarul său pe definit;
- definiţia trebuie să fie logic afirmativă, adică ea trebuie să precizeze ceea ce este definitul şi nu să arate ceea ce nu este;
- definiţia trebuie să fie clară şi precisă (să nu conţină termeni confuzi sau noţiuni video, metafore, figuri de stil, etc);
- definiţia nu trebuie să fie în contradicţie cu alte definiţii din acelaşi domeniu;
- definiţia trebuie să ţină seama –pe cât sepoate- de rezultatele tezaurizării, respectiv de ierarhizare şi asociere în cadrul sistemului de concepte din care face parte definitul (va indica şi poziţia conceptului în sistem în funcţie de caracteristicile definitului);
- toate conceptele care apar într-o definiţie trebuie să fi fost definite anterior, în cadrul aceleiaşi acţiuni terminologice.
x. Corelaţia termen-definiţie
Conceptele pot fi împărţite în trei grupe:

- concepte care reprezintă obiecte, exprimate în general prin substantive;
- concepte care reprezintă caracteristici sau calităţi, exprimate prin adjective;
- concepte care reprezintă procese şi acţiuni, exprimate prin verbe cel mai des folosite la infinitivul lung, luând forma de substantive.

Sistematizarea mijloacelor şi detalierea fiecărei componente (scopul, ordonarea şi justificarea )
Următor schemelor prezentate, vom detalia conţinutul fiecăreia dintre componente, dupa cum urmează:

DESFĂŞURAREA EXPLICATIVĂ A CLASIFICĂRII TERMENILOR (DEFINIŢII ŞI CONŢINUTUL ACESTORA)
Definiţii şi detalierea conţinutului fiecarei componente
Pentru elucidarea termenului, am considerat necesar - cum s-a mai arătat - să apelăm la definiţiile în conformitate cu Standardele internaţionale (ISO1087
Tehnică = termen de specialitate, caracteristic unui domeniu de activitate; sursă folosită în construirea tuturor instrumentelor practico-ştiinţifice utilizate pentru realizarea scopurilor (simple sau complexe), propuse în specialitatea de referinţă (sursă = loc unde se găseşte sau se poate procura un lucru, o informaţie; izvor, origine, obârşie; loc unde se produce, unde se poate găsi sau de unde se propagă ceva, loc de unde emană o informaţie, o noutate).
După definiţia dată în lucrările de specialitate tehnica mişcării este structura raţională a actului motric corespunzătoare scopului urmărit; ea presupune - printre altele - şi adaptarea ei la particularităţile individuale ale executantului.
Tehnicile - considerăm noi - sunt constituite din structuri simple, din mişcări sau exerciţii cu scop şi acţiune limitată.
În acelaşi timp, trebuie subliniat faptul că, interpretarea termenilor (conform acceptului general - din dicţionare) şi integrarea lor în cadrul sistemului nostru, a generat o nouă serie de modificări de poziţie şi înţelegere a acestora, în comparaţie cu cele existente, ceea ce conduce la concluzia că, sistematizarea şi denumirea termenilor nu pot să depăşească sau să eludeze conţinutul pe care îl definesc, ci se impune servirea reciprocă, pentru a nu se crea confuzii. Astfel, nu se pot confunda contracţiile cu mişcările pe care le determină, după cum nu se pot confunda tehnicile cu metodele, cum ar fi spre exemplu în cazul „izometriei”, care o perioadă de timp a fost plasată în rândul tehnicilor, ulterior (deceniul al 6-lea al secolului trecut), devenind metoda izometriei folosită în activitatea sportivă de performanţă, în educaţie fizică şi în kinetoterapie, elaborându-se obiectivele şi principiile de lucru, precum şi o logistică corespunzătoare (multiple aparate, porticuri etc.). În acelaşi sens, se poate vorbi despre metodele rezistive (de tipul Kabat), care au la origine mişcările active cu rezistenţă, organizate şi conduse după reguli elaborate de autorii acestor metode.
După unii autori, tehnicile pot avea sau nu în structura lor mişcare (aşa după cum se va vedea mai jos), ele împărţindu-se în kinetice (de mişcare) şi anakinetice (tehnici în care mişcare articulară nu are loc), în conformitate şi cu clasificarea Legrand-Lambling (citaţi de T. Sbenghe ).
Sper ca materialul utilizat si aplicat noului concept, sa fie inteles de toti colegii.Va astept dragi prieteni si frati "intru suferinta", sa va spuneti parerile. Prof. D. Motet.